Abstract
Această carte pretinde să-i ajute pe cetățeni să facă o alegere în scrutinul prezidențial de anul acesta. În realitate, nu face nimic mai mult decât să exprime opiniile, dorințele și idiosincraziile fiecăruia dintre autori, expunându-le în vitrinele librăriilor Humanitas. Spunând prea puțin despre nevoile și interesele marii mase a alegătorilor, lucrarea este o fereastră spre universul politic imaginar al intelectualilor români cu vederi de dreapta, care, din nou deziluzionați de politicienii pe care i-au sprijinit sau cu care au colaborat, încearcă să renoveze iluziile despre binele politic ale acelei părți a publicului elitist din România care încă mai simte nevoia să-i imite.