Le mépris du corps propre à Pierre Damien ne peut se comprendre adéquatement que s’il est resitué au sein de la conception plus générale qu’il se fait de la nature. L’examen attentif de la position anthropologique et sotériologique de Pierre Damien permet de déployer la thèse selon laquelle il existe un lien intrinsèque entre sa conception du monde et sa conception eucharistique. L’insistance de Pierre Damien sur la toute-puissance divine s’assortit d’une conception du monde sans densité et d’une interprétation sacrificielle (...) de l’eucharistie. (shrink)

La figure de l’animal apparaît de façon surprenante au sein de la spiritualité monastique du xi e siècle de l’Occident médiéval. Le moine est invité à « imiter la bête » dans sa simplicité et dans sa bravoure au combat. Saint Pierre Damien d’une part, et Othlon de Saint-Emmeran d’autre part, invitent tous deux leurs frères à prendre exemple sur les animaux pour accéder à l’état de componction qui unit à Dieu. Les deux spirituels exhortent à une conversion de la (...) raison discursive à « l’intelligence naturelle », faculté qu’il s’agit, si ce n’est de retrouver, du moins d’apprendre à exercer. On assiste à une promotion toute singulière de l’instinct, accompagnée d’une destitution de la raison dans la voie du salut. C’est à l’examen de cette thèse, qui ne laisse pas d’étonner en ce qu’elle désigne l’absence de rationalité comme chemin sûr qui mène à Dieu, que cet article est consacré. (shrink)

Leonard Swidler, Dupa absolut. Viitorul dialogic al reflectiei religioase Ed. Limes, Cluj, 2003.

Constantin Leonardescu (1844–1907) was a professor of philosophy for 34 years at the University of Iași. He was an adept of the French eclectic spiritualism, which he tried to reconcile with the positivism of Herbert Spencer and with the Darwinism of Ernst Haeckel, while countering Vasile Conta’s brand of scientific materialism. Leonardescu argued against the positivist tenet of the incompatibility of metaphysics and positive science, based on the emergence of new “partial” or “local” metaphysics in the thought of contemporary genuine (...) scientists, who philosophized disregarding the former metaphysical tradition, using only the concepts of their own disciplines and forging their own principles. Positive metaphysics exists thus potentially, the metaphysician’s task being to systematize, or to “reconcile” the local contributions of the scientists-philosophers in the framework of a general, unifying theory. This framework, he argues, is a generalization of “Darwinism”, that is, of the special metaphysics initiated by Darwin, then rendered general by Spencer and most importantly by Haeckel. However, philosophical Darwinism or “evolutionary monism” curiously vindicates, in Leonardescu’s view, traditional spiritualism. Generalized Darwinism thus interpreted offered a fundamental theory in which science could achieve systematic unity and become a true mirror of the Totality, which is metaphysics’ true object. Scientific metaphysics is principally a reflection upon science, taking as starting point the positive facts recognized as such by the sciences, and the empirical generalizations validated within each science, and aiming to ensure logical coherence amongst them, under the rule of the supreme evolution-principle. (shrink)

Cercetarea dupa tema si gen-calitate a literaturii bibliologice romanest pt. anii 1990 - 1997.

După un sfert de veac -- Pelerinaj oriental: Ex oriente lux? ; Fascinația yogii -- Pelerinaj occidental: O yogă europeană ; Ucenicie întru ale cugetării -- Pelerinaj românesc: Popasuri la compatrioți -- Pelerinaj muzical și inițiatic: Călătoria în noi înșine ; Realitatea interioră ; Chemarea transcendenței ; Forța care dă viață ; Ideea de inițiere ; Profanatorii misterelor ; Marea ascensiune -- Pelerinaj lăuntric: Ce este spiritul?

După sfârşitul celei de a doua mari conflagraţii mondiale, Europa se afla în ruină şi dezastru economico-social. Ajutorul dat de Statele Unite ale Americii în reconstrucţia statelor europene a fost vital pentru supravieţuirea Occidentului european. În anul 1948, cinci state (Franţa, Marea Britanie, Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg) semnează Tratatul de Cooperare Culturală, Socială, Economică şi Apărare Colectivă, pe scurt Tratatul de la Bruxelles . După numirea generalului Dwight Eisenhower în funcţia de comandant suprem aliat în Europa, acest tratat (...) va deveni parte a documentelor NATO. Nevoia de apărare împotriva ameninţării sovietice se face şi mai vizibilă în propunerea ministrului de externe francez Réne Pléven. Planul Pléven, propus în anul 1952, viza constituirea unei Comunităţii Europene a Apărării, dar şi a unei Comunităţi Politice Europene. Planul nu a fost votat de către Adunare Franceză în anul 1954. Eşecul acestei comunităţi se datorează lipsei de viziune a liderilor europeni. O altă piedică în adoptarea acestui plan a fost teama statelor naţionale de posibila federalizare a Europei. (shrink)

Cele două secole care au trecut de la moartea lui Immanuel Kant au creat în jurul operei sale instituţii concepute să o editeze, traducă şi interpreteze la un înalt nivel de profesionalism, care a impus anumite exigenţe de traducere şi intrpretare ce trebuie respectate spre a asigura valoarea ştiinţifică a acestei activităţi. Aşadar, în zilele noastre traducerea operei lui Kant nu se mai face după orice ediţie, ci numai după ediţia standard, a cărei paginaţie trebuie marcată în marginea exterioară a (...) paginii, spre a putea urmări conformarea sa cu originalul; aceasta este ediţia Academiei din Berlin, fostă prusacă: Kants Gesammelte Schriften, Berlin, 1902. (shrink)

Ces Controverses pascaliennes de Louis Lafuma forment un ouvrage assez court mais de premiere importance sur l'oeuvre de Blaise Pascal. S'appuyant sur nombre de sources souvent inedites, l'auteur procede, avec une rigueur et une prudence toutes scientifiques, a des mises au point relatives a des erreurs d'interpretations, des jugements a l'emporte-piece (mais ayant la vie dure) et diverses meprises concernant les textes et inventions de Pascal, des Pensees aux travaux scientifiques : problemes de datation, questions d'authenticite (de fragments aussi bien (...) que de textes entiers tel le Discours sur les passions de l'amour, ou encore de portraits comme celui peint par Philippe de Champaigne), accusations graves (Pascal auteur de fausses lettres, Pascal plagiaire philosophique et scientifique), valeur comparee des differentes editions des Pensees, etc. L'ouvrage de Louis Lafuma retrace enfin, dans un tres beau chapitre, l'histoire exacte de l'invention de la pascaline, la celebre "machine arithmetique" du genie de Port-Royal. (shrink)

In lieu of an abstract, here is a brief excerpt of the content:“Wide Open to Life”:Thomas Merton’s Dialogue of Contemplative PracticeJudith Simmer-BrownThrough my decades of Tibetan Buddhist practice and interreligious dialogue experience, I have often contemplated an encounter that took place in a bar in the Central Hotel in Calcutta, October 19, 1968. It is the encounter between Thomas Merton in the last year of his life with my Tibetan Buddhist teacher, Chogyam Trungpa, Rinpoche, early in his teaching career in (...) the West. This encounter has deeply influenced my life of dialogue, for they initiated what I came to understand as a new kind of interreligious dialogue—the dialogue of contemplative practice. It is the kind of dialogue Trungpa introduced to Naropa University in the late 1970s in Merton’s honor, and it has influenced our university ever since.Thomas Merton, Father Louis, was fifty-three years old when stepped off the plane in India for his much-anticipated Asian journey. Excited and jet-lagged, he met the twenty-eight-year-old Tibetan monk Chogyam Trungpa, who had returned to India and Bhutan for a retreat after five years of study at Oxford University and a new venture of teaching dharma to Westerners. Trungpa’s English would have been accented but comprehensible, and his curiosity about Christian monasticism was at its peak. Merton was “coming home” to a place he had never been, visiting Asia to look for true spiritual masters about whom he had read for so many decades. He was later to admit to a special attraction to the Tibetans.On Merton’s first day in India, he and Trungpa found each other over many gin and tonics at the Central Hotel in Calcutta, talking about the contemplative life and its challenges in the twentieth century. It was the first of a number of conversations over the next few months. In his journals Merton commented:the important thing is that we are people who have been waiting to meet for a long time. Chogyam Trungpa is a completely marvelous person. Young, natural, without front or artifice, deep, awake, wise. I am sure we will be seeing a lot more of each other, whether around northern India and Sikkim or in Scotland, where I am now determined to go to see his Tibetan monastery if I can … The newsletter he puts out is good. His own meditations and talks, from what I have seen, are extraordinary.1 [End Page 193]Trungpa had a similar rapport with Merton. In the 1971 edition of his autobiography, he wrote, “Father Merton himself was an open, unguarded, and deep person. During these few days, we spent much time together and grew to like one another immensely. He proposed that we should collaborate on a book bringing together sacred writings of the Catholic and Vajrayana Buddhist traditions.”2 In another reflection, Trungpa commented, “Meeting Thomas Merton was wonderful; he was like a child, and at the same time, he was full of energy and life.”3 Still later, Trungpa was to conclude, “I had the feeling that I was meeting an old friend, a genuine friend … [Father Merton] was the first genuine person I met from the West.”4Later, Trungpa was deeply saddened by Merton’s premature death, feeling he had lost a heart friend, a genuine dialogue partner. Thirteen years later, Trungpa launched a series of seven landmark dialogue conferences at the fledgling university that he had founded, Naropa Institute in Boulder, Colorado. From the beginning, Trungpa dedicated these gatherings to “Fr. Merton” and said that he sought to cultivate the kind of conversations between genuine contemplatives that he had discovered with Merton. Sister Pascaline Coff, from the Benedictine community of Osage Monastery in Oklahoma, wrote that the inaugural conference was “a major breakthrough in the Christian-Buddhist dialogues.”5 This breakthrough gave impetus to the development of the international Monastic Interreligious Dialogue (DIM in Europe) and other contemporary dialogue developments.6 What kind of dialogue is this, and how did Merton stimulate this movement?I’ve written elsewhere about Merton’s encounter with the Tibetans and their view of him.7 I’ve also described Merton as a Dzogchen yogi, especially in relationship with his contact with Tibetan... (shrink)

Cartea de față este teza de doctorat în Teologie a autorului, alcătuită și susținută în cadrul Școlii Doctorale „Sf. Nicodim” a Universității din Craiova, în noiembrie 2021. Lucrarea se remarcă prin rigurozitatea și amploarea cercetării teologice despre o temă actuală în misiologie, anume relația dintre misiune și eclesiologie. În acest sens, opera și personalitatea Pr. Prof. Ion Bria sunt punctele de referință pentru susținerea dimensiunii misionare a Bisericii Ortodoxe. Amintim că Pr. Ion Bria ne-a fost un apropiat, mai ales în (...) perioada activității noastre ca profesor la Facultatea de Teologie din Sibiu (1999- 2001). În semn de apreciere, i-am semnat Prefața volumului Tratat de Teologie Dogmatică și Ecumenică, publicat la editura România Creștină, în anul 1999. Lucrarea părintelui Diac. Doru Marcu se situează la întâlnirea dintre Misiologie și Dogmatică. Totuși, analiza este una misiologică, având în vedere formarea profesional-teologică a autorului, licențiat în teologie, cu studii masterale la Facultatea de Teologie din București și cu studii misiologice în străinătate, la Facultatea de Teologie și Studii Religioase, Universitatea Catolică din Leuven, Belgia. Pregătirea temeinică a părintelui autor se observă din numeroasele studii și lucrări folosite în prezenta cercetare. Apreciem și informațiile inedite despre prestigioasa activitate a Pr. Ion Bria, în conformitate cu documentele de arhivă cercetate de autor în fondul dedicat teologului român în Arhivele Consiliului Mondial al Bisericilor din Geneva, Elveția. Pornind de la adevărul că misiunea este parte integrantă eclesiologiei, autorul demonstrează că, în viziunea Pr. Ion Bria, conceptul liturghie după Liturghie este definitoriu pentru a înțelege legătura dintre cele două dimensiuni. Punctul de vedere al autorului se situează în interiorul teologiei ortodoxe ce consideră că misiunea nu se poate realiza fără eclesiologie. Așadar, Biserica rămâne un organism viu și teandric propovăduind neîncetat mesajul evanghelic al Împărăției lui Dumnezeu. Conceptul liturghie după Liturghie propune o strânsă legătură între actul eclesial și actul misionar, care începe prin săvârșirea Sfintei Liturghii și se continuă ca o nouă liturghie a iubirii aproapelui, prin cuvânt și prin faptă. 8 În concluzie, lucrarea părintelui Marcu este un reper pentru teologia românească și nu numai. Mai mult, având în vedere că în acest an se împlinesc două decenii de la trecerea la cele veșnice a Pr. Ion Bria, cartea de față va reprezenta în mod sigur și un omagiu de cinstire a celui mai important misiolog român. (shrink)

De ce a fost fondată Uniunea Europeană? Un prim răspuns ar fi dorinţa de pace după un război devastator şi umilitor. Un al doilea răspuns ar fi realizarea importanţei unităţii. O unitate care se va caracteriza printr-o diversitate a culturilor şi a limbilor. Statele europene nu au dorit să renunţe la suveranitatea lor, au vrut să devină un corp comun pentru a nu a mai putea fi călcate în picioare de iureşul istoriei. Ca orice unitate, UE avea nevoie de un (...) cadru de reglementare oferit de instituţii şi politici europene. De asemenea, pentru a armoniza ceva trebuie să poţi pune împreună anumite elemente separate. Armonizarea Uniunii a fost realizată prin fondarea instituţiilor şi a reglementărilor acestora (structura instituţională a UE este prezentată în Anexa nr. 1). Instituţionalizarea Uniunii Europene este cheia de boltă a construcţiei istorice europene. Început în anul 1957, acest proces a lăsat urme adânci în conştiinţa politică europeană. Dacă la început a fost privită cu reticenţă, acum Uniunea nu poate exista fără instituţii. (shrink)

Unul dintre cele mai importante subiecte de dezbatere în contextul deliberărilor publice privind revizuirea Constituției a fost lansat, fără îndoială, de solicitările de revizuire a ei in sens creștin. Solicitările în discuție au fost făcute, după cum este cunoscut, de Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei în 5 martie 2013. Potrivit acestor solicitări, ar fi dezirabil ca, printre altele, noua Constituție „să facă referire la numele lui Dumnezeu”, să „sublinieze ... importanța tradiției creștine a poporului român”, să evidențieze „rolul (...) pe care Biserica Ortodoxă Română l-a avut și îl are în istoria țării” și – nu în ultimul rând – să recunoască „necesitatea predării religiei în școală.” In acest articol, explorez, în limitele spațiului pe care îl am la dispoziție, fiecare dintre aceste solicitări. Obiectivul meu fundamental este acela de a arăta că – și de a explica de ce – niciuna dintre ele nu este o solicitare „rezonabilă”. Prin aceasta înțeleg că niciuna dintre solicitările Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei nu este suficient susținută argumentativ și – mai ales – că niciuna dintre ele nu este compatibilă cu idealul unei societăți organizate și guvernate în baza unor valori precum libertatea, egalitatea și echitatea în relațiile dintre cetățeni. Ceea ce sper să arăt este, cu alte cuvinte, că, dat fiind respectul pe care îl datorăm acestor valori, România trebuie să rămână și în viitor un stat laic sau, poate mai corect spus, unul neutru din punct de vedere religios, așa cum statuează în prezent articolul 9 al Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor. Articolul precizează, reamintesc, că în România „nu există religie de stat” și că „statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee”. (shrink)

Gioacchino din Fiore (n. 1135 – d. 30 martie 1202), călugăr cistercian și fondator al Ordinului Florensian din Calabria, a fost unul dintre cei mai influenți teologi și filosofi ai Evului Mediu. Plasat de Dante în Paradis (Cântul XII), Gioacchino este considerat de către unii profet, iar de alții eretic, iar despre ideile sale se afirmă că au influențat atât Ordinul Franciscan, cât și mișcările escatologice medievale și moderne, respectiv teoriile ulterioare ale filosofiei istoriei. Cunoscut în primul rând pentru împărțirea (...) istoriei în trei status-uri, al Tatălui, al Fiului și al Spiritului (Duhului Sfânt), prin care Sfânta Treime se revelează progresiv și pedagogic umanității, călăuzind-o înspre libertate și desăvârșire, sistemul de teologie și filosofie a istoriei dezvoltat de abatele calabrez stă alături de De Civitate Dei a lui Augustin asemenea unui pilon al înțelegerii creștine medievale a sensului istoriei. - Dan Siserman -/- „Din faptul că după Cristos continuă încă o istorie bolnavă și profană, Gioacchino concluzionează că o istorie cu adevărat sfântă și bună trebuie încă să vină. Această istorie însă, recunoaște el cu satisfacție, este acum foarte aproape: într-adevăr, ea a crescut mult timp într-un mod ascuns, dar în curând va trebui să devină vizibilă. În acest eveniment iminent abatele calabrez își plasează bucuria plină de speranță și așteptarea plină de încredere; iar acesta este un fapt care indică un lucru cu adevărat semnificativ: că este cu adevărat posibil să privim spre viitor cu acea speranță plină de bucurie, care cândva își găsise expresia în acel „Marana tha” al primilor creștini, care așteptau plinătatea mântuirii odată cu întoarcerea lui Isus Cristos. Astfel, la Gioacchino, o adevărată așteptare a timpului sfârșitului a fost din nou posibilă – o așteptare care era pe deplin pătrunsă de spiritul speranței. […] După părerea mea, numai cu mari rezerve putem accepta teza conform căreia Gioacchino din Fiore a inițiat procesul de secularizare a speranței escatologice care a condus la conștiința epocală a Renașterii și Modernității. Este corect că odată cu Gioacchino s-a produs o turnură în ceea ce privește speranța escatologică; însă ar trebui să ne ferim să vedem pur și simplu un inițiator al Renașterii într-un astfel de om al contemplației care a profețit o eră monastică și contemplativă a purei interiorități.” – Joseph Ratzinger/Papa Benedict XVI. (shrink)

În anul 1942 Pr. D. Stăniloae publica cartea Poziţia Domnului Blaga faţă de Creştinism şi Ortodoxie, o „reacţie” la ideile pe care filozoful Lucian Blaga le formulase în cărţile sale, mai ales în Trilogii. Atitudinea Pr. Stăniloae nu este singulară, dar este cea care a stârnit controverse dintre cele mai interesante. Ideile de bază ale acestei cărţi, ca şi ale articolelor ce s-au scris după, au în centrul lor definirea religiei şi caracteristicile fenomenului religios, poziţiile fiind diferite: teologică şi filozofică. (...) Deşi discuţiile nu au fost „prietenoase”, de multe ori ironia punându-şi pecetea pe scrisul celor antrenaţi în disputa de idei, consecinţele acestei controverse au avut o valoare pozitivă, punând faţă în faţă doi dintre cei mai mari gânditori români ce au creat în domenii diferite: teologic şi filozofic. (shrink)

Volumul de articole, studii, cuvântări şi Pastorale publicat la Editura Mitropolia Olteniei din Craiova în anul 1986 trebuie văzut şi analizat, pentru o bună şi corectă înţelegere, în lumina vremurilor în care a apărut. În acelaşi timp, ideile pe care IPS Nestor Vornicescu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, le dezvoltă în scrierile sale sunt actuale şi după aproape 30 de ani de la strângerea lor între paginile aceleaşi cărţi, după ce văzuseră lumina tiparului cu ani în urmă în diferite reviste (...) din ţară şi străinătate, semn că autorul dovedeşte o putere impresionantă de a rămâne viu prin scrierile sale într-o epocă în care totul era dictat şi atent controlat şi cenzurat de la centru. În zilele noastre, într-o perioadă în care cei ce abordează teme ca „patriotism”, „românism”, „idealul strămoşilor”, „istoria naţională”, „pacea pe pământ”, „munca”, „dreptatea” ş.a. sunt consideraţi a fi spirite retrograde şi contaminate de perioada apusă şi de tristă amintire, cuvintele IPS Nestor Vornicescu referitoare la aceste idei rămân de o actualitate ce îi lasă pe mulţi fără replică. În ciuda faptului că anumite cuvinte şi expresii au fost acaparate de doctrina comunistă, schimbându-li-se sensul, ele reprezintă constante şi permanenţe atât ale spiritului nostru naţional, cât şi virtuţi creştine despre care s-a vorbit şi trebuie să se vorbească şi să fie respectate pentru a putea să ne orientăm într-o Europă din care ele nu au dispărut nicio clipă din discursul oficial sau particular şi în care România îşi caută coordonatele naţionale pentru a se adapta după integrarea atât de mult dorită de toţi. „Volumul Pace pe pământ îl adevereşte pe Mitropolitul şi Academicianul Nestor Vornicescu ca ierarh şi teolog pe linia învăţăturii şi a tradiţiei Ortodoxiei româneşti, iubitor şi luptător pentru ţară şi popor, pentru pace şi înţelegere între oameni şi neamuri, pentru apărarea păcii şi a vieţii. Concluzia categorică este că pacea – salvgardarea, apărarea, întărirea, impunerea şi permanentizarea ei urbi et orbi – constituie imperativul vital al zilelor noastre, cum arată autorul pe bună dreptate”.2. (shrink)

In acest articol voi intreprinde o analiza conceptuala asupra formei si a continutului codului deontologic al farmacistilor din Romania din perspectiva expertizei etice. Voi atrage atentia asupra necesitatii de a distinge intre obligatii morale si alte tipuri de normativitate. Dupa analiza diferitelor modele de redactare a codurilor de etica, voi evidentia doua exigente metodologice pe care ar trebui să le satisfaca un cod deontologic. In final, voi puncta cateva provocari pentru managementul eticii farmaceutice.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 ca Anul Omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești, dar și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română. Având în vedere tema propusă de organizatorii acestei dezbateri, dar și anumite reacții negative după Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, desfășurat în Creta între 18–26 iunie 2016, prezentarea mea va avea ca subiect legătura dintre Biserica Ortodoxă Română și Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) (...) în perioada comunistă dintre anii 1948–1989. Voi analiza critic anumite momente cheie din istoria acestei legături, care au lăsat anumite amprente în istoria Bisericii Ortodoxe Române și de care nu trebuie să uităm așa curând. În același timp, personalitățile care au marcat această perioadă nu pot fi trecute cu vederea, printre care personalitatea Părintelui Patriarh, Justinian Marina, rămâne una de amintit. (shrink)

Chiar de la inceputul acestui memoriu, mentionez ca am depus primul memoriu[ Primul memoriu se poate accesa pe researchgate sau philpapers. Am primit raspuns pe data de 05.04.2022. [ Dupa ce am citit raspunsul la Memoriu I, am avut impresia ca a fost un raport scris de un sef de la un CAP comunist (comuna Scornicesti, judetul Olt) impotriva unui profesor care indraznise sa creeze ceva care nu era trecut in planul socialist de promovare a comunei. Sa ne aducem aminte (...) de evenimentul din anii 1950’: un tractorist (patru clase) numit “primar” (sau “sef” de genul asta), de catre comunisti/rusi, a legat cu un lant de tractor “Coloana fara sfarsit” a lui Brancusi si a incercat sa o doboare. Tractorul s-a rasturnat, nu “Coloana”! Numele tractoristului nu a ramas in istorie, nici macar precum cel al lui Salieri care i-a furat “Requiem” lui Mozart (ultima lui compozitie, atunci cand era deja pe patul de moarte)...]. (shrink)